Serviciile noastre

Oferim servicii lingvistice complete adresate atât companiilor multinaţionale, cât şi instituţiilor publice, firmelor cu capital românesc şi persoanelor fizice: traduceri dintr-o gamă largă de domenii şi combinaţii lingvistice (autorizate şi legalizate notarial), subtitrări, localizare software, corectări, DTP.

Fiecare comandă este analizată în mod individual în funcţie de cerinţele şi specificaţiile clientului. Acordăm asistenţă şi consultanţă clientului atât înainte de plasarea comenzii cât şi după executarea comenzii, în vederea implementării cu succes a proiectului. Suntem prompţi şi flexibili şi de aceea nu ne vom supăra dacă intervin schimbări pe durata proiectului, atât în privinţa terminologiei cât şi a timpului de predare.

În viziunea noastră o relaţie de afaceri trebuie să fie reciproc avantajoasă şi de aceea nu vom fi mulţumiţi până când nu vă vom satisface complet cerinţele. Suntem conştienţi de importanţa respectării termenelor de predare şi de faptul că o traducere care nu este predată la timp sau este predată într-o formă inacceptabilă (cu erori de ortografie, terminologie, formatare) poate să nu-i mai fie folositoare clientului sau să îi dăuneze grav intereselor şi reputaţiei sale. De aceea, ne respectăm întotdeauna angajamentele asumate, iar feedback-ul pozitiv primit din partea clienţilor este cea mai mare satisfacţie a muncii noastre.

Pentru noi fiecare client este important, indiferent de valoarea comenzii plasate, şi fiecare comandă este tratată cu aceeaşi seriozitate şi competenţă. De cele mai multe ori, o traducere efectuată corect şi rapid poate fi hotărâtoare pentru dumneavoastră în ceea ce doriţi să întreprindeţi. De aceea, vă punem la dispoziţie şi servicii de traduceri rapide. Mai mult, pentru mai multă operativitate şi pentru că dumneavoastră să câştigaţi timp preţios, traducerile pot fi livrate direct la sediul dumneavoastră.